Guardiola de Romania

La 44 de ani, Mirel Albon a devenit cel mai titrat antrenor de fotbal feminin din Romania, cu 9 titluri nationale si 5 Cupe ale Romaniei castigate si cu 7 participari in Champions League. Cheia succeselor sale: face totul din pasiune si placere. 

Managerul Olimpiei Cluj, Mirel Albon, se poate considera un om implinit. La numai 44 de ani are o cariera la care multi nu ar indrazni macar sa viseze. A cunoscut gloria la cel mai inalt nivel si a devenit unul dintre cei mai apreciati antrenori din Europa. Il are ca idol pe Pep Guardiola, pe care il considera cel mai bun tehnician din toate timpurile. „E fantastic. Este un bun model de urmat”.

De ce fotbal feminin?

„Imi aduc aminte ca in anii 80 eram copil de mingi la un derby din liga a doua de baieti dintre FC Baia Mare si «U» Cluj. In deschidere s-a disputat un meci de fete intre Record Cluj si o echipa din Oradea. Atunci m-am indragostit de felul in care joaca fotbal fetele”, povesteste antrenorul. Desi a avut, de-a lungul timpului, si oferte de la cluburi de fotbal masculin, le-a refuzat categoric: „Menirea mea este sa dezvolt fotbalul feminin din Romania. Aici e locul meu”, explica el.

Inainte de a fi antrenor, Mirel Albon a fost arbitru, timp de 14 ani. In 2001 a lasat fluierul si a preluat Clujana, cu care a castigat 6 trofee, 4 Cupe ale Romaniei si 6 participari in UEFA Women’s Cup. „Cand mi s-a propus sa antrenez CFF Clujana am acceptat pe loc. Nu am stat pe ganduri, pentru ca era o noua provocare pentru mine. Era exact ceea ce mi-am dorit. Am trait multe momente frumoase cu acest club si m-am dedicat in intregime fotbalului”, spune omul care a descoperit peste 60 de fotbaliste si a schimbat viata multor jucatoare.

Academie pentru fete

Dupa sase ani petrecuti la carma Clujanei, Albon a decis ca este momentul sa experimenteze si altceva. Astfel, in 2010, s-a apucat de altceva: infiintarea primei academii de fotbal feminin din Romania. Zis si facut. „Nu m-am asteptat ca dupa primul an de la infiintare Academia de Fotbal Olimpia Cluj sa aiba un asemenea succes. Nu ne-am propus sa cucerim titlul si nici Cupa Romaniei si nici sa trecem de grupele Champions League, dar uite ca am reusit”, spune el.

In aceste conditii, visul ca echipa Romaniei, format pe un schelet de jucatoare de la Olimpia, sa se califice la un turneu final de Campionat Mondial sau macar European nici nu mai pare atat de imposibil de realizat. „In acest moment avem 40 de fete la Academie, cea mai tanara de doar 11 ani. In ultima perioada ne-au contactat si alte fete care sunt dornice sa invete sa joace fotbal. Ne propunem ca pe viitor sa formam echipe pe grupe de varsta, asa cum se procedeaza si la marile cluburi din Europa”, spune optimist managerul clujean.

Fostul arbitru a primit o lovitura grea de la UEFA, care a refuzat sa-i finanteze proiectul de la Olimpia. „S-au aratat incantati de proiectul nostru, insa nu ne-au acordat sprijinul, deoarece nu au vrut sa faca discriminari. Ne-au spus ca acest proiect avantajeaza doar clubul nostru si ca nu este corect fata de alte cluburi din Romania. De aceea vom incerca, impreuna cu Federatia Romana de Fotbal, sa facem un proiect global, in care sa fie implicate toate echipele romanesti”, promite clujeanul.

Sport si performanta

La urma urmei, desi Olimpia este echipa lui de suflet, el vrea sa dezvolte tot fotbalul feminin romanesc. „Ne dorim ca Olimpia sa fie un model si locomotiva care sa traga «trenul» fotbalului feminin si sa-l promoveze la un nivel superior. Nu refuzam pe nicio fata care vine sa joace la noi. Daca e talentata, poate sa faca pasul spre performanta. Daca vom reusi sa le tinem impreuna pe aceste fete, atunci fotbalul din Romania are numai de castigat. Obiectivul nostru este de a creste fete inteligente, educate, sanatoase, care sa fie un castig pentru sportul romanesc si pentru societatea romaneasca”, spune Albon.

„Rolul meu este de a pune in practica experienta acumulata in atatia ani de activitate in fotbalul feminin si de a aduce din afara idei si a le adapta la conditiile din Romania. Peste trei ani vrem sa jucam o finala de turneu european sau mondial. Se poate cu multa munca, seriozitate si sprijin si din alte parti. Sunt convins ca Olimpia poate sa devina o echipa de top din Europa. Am incredere in fete si stiu ca aici se doreste performanta”, spune el.

Fiara imblanzita

Pentru cel mai galonat antrenor din Romania munca cu fetele reprezinta mai degraba o relaxare decat o povara. Desi la inceputul carierei era mai degraba o „fiara” cu fotbalistele, acum acestea au reusit sa-l mai imblanzeasca.

„La inceput am fost mai dur cu jucatoarele, nu acceptam niciun comentariu, iar ideile mele erau cele mai bune. Acum, pot sa spun ca m-am maturizat si vad altfel lucrurile. Pentru mine e importanta comunicarea cu jucatoarele. Ne respectam si ne ajutam reciproc. Lucrez cu multe fete. Pentru unele sunt ca un parinte, iar pentru altele sunt ca un prieten. Avem o relatie deschisa, iar atmosfera in sanul echipei este de fiecare data armonioasa. Tocmai aceste lucruri ne unesc si ne fac mai puternici”, marturiseste el.

Atat de multa incredere a capatat in elevele sale incat e gata sa le dezvaluie din tainele meseriei de antrenor. „Imi doresc ca pe viitor sa ma ocup de pregatirea antrenorilor de fotbal feminin si sa las locul meu altor fete de la Olimpia sa antreneze echipa. Sunt foarte multe jucatoare care pot face acest lucru, precum Raluca Sarghe, Stefania Vatafu etc. Fotbalul romanesc ar face pasi uriasi daca fostele jucatoare ar deveni antrenoare. S-ar face o treaba excelenta. Trebuie doar sa le dam incredere si sa le spirjinim, dar, desigur, acest lucru nu-l poate face un singur om. Daca vrem sa crestem nivelul fotalului romanesc trebuie sa ne dam cu totii silinta si sa facem tot posibilul sa reusim sa ajunge acolo unde ne dorim”, explica el.

Asteptari de toamna

Orice echipa din lume si l-ar dori pe banca tehnica pe Mirel Albon, care inca din primul an de infiintare a echipei a castigat cu Olimpia Cluj Campionatul European, calificandu-se in 16- imile celei mai importante competitii intercluburi, Champions League. „E o provocare sa incerci sa faci si altceva. In Romania nu ma vad in alta parte decat la Olimpia si la Nationala Romaniei U19. Acum nu ma gandesc sa antrenez in afara, pentru ca ma intereseaza mai mult proiectul Olimpia. Vreau sa fac din Olimpia o echipa de top in Europa si sper ca in meciul cu Olimpique Lyon sa facem jocuri foarte bune”, spune antrenorul.

Meciul se va desfasura pe stadionul din Gruia cel mai probabil in 29 septembrie, de la ora 16.30, iar returul pe 5 sau 6 octombrie. In caz de calificare, CFF Olimpia Cluj va intalni in faza urmatoare invingatoarea din dubla mansa Apollon Limassol (Cipru) – Sparta Praga (Cehia).

Familia sau fotbalul?

Mirel Albon se declara un tata fericit si un familist convins. Insa daca ar fi pus in situatia sa aleaga intre fotbal, pasiunea lui de-o viata, si familie, s-ar afla in mare dificultate. „E o intrebare imposibila. Fotbalul, in general, si fotbalul feminin, in special, fac parte din viata familiei mele. Odata cu aparitia unui nou membru in familie, problema de timp a devenit extrem de delicata. Dar, daca am reusit sa descurcam in primele luni de viata ale fetitei, sunt convins ca pe viitor, lucrurile se vor rezolva si mai usor.

Ema deja participa la antrenamentele echipei, ba mai mult, a participat si la un cantonament al echipe U19 la Timisoara. E o bucurie faptul ca si sotia mea se ocupa de sport. Cu Teodora ma cunosc de pe vremea cand activa ca jucatoare. I-am fost si antrenor la Clujana, iar lucrurile au venit de la sine. Pentru noi e o satisfactie ca suntem cunoscuti si apreciati de multa lume. Stim fiecare de ce avem nevoie, dar avem si momente mai dificile. De exemplu atunci cand suntem amandoi in deplasari. Avem meserii care se solicita mult si care ne pun pe drumuri. Reusim insa de fiecare data sa iesim la un consens”, explica managerul Olimpiei, care spera ca fiica lui, Ema, sa-i calce pe urme:

„Cred ca sunt unul dintre foarte putini sau poate chiar singurul tata din Romania, care si-a dorit ca fetita lui sa faca fotbal inca dinainte de a se naste. Insa nu mi-as dori sa-i fiu eu antrenor”.

Cele mai frumoase momente

Mirel Albon si-a inceput cariera de antrenor in 2001 cand a preluat Clujana. De atunci si pana acum, acesta a reusit sa stranga numeroase trofee nationale si internationale, iar cele mai importante evenimente l-au marcat pentru tot restul vietii. „Am trait foarte multe momente frumoase. Primul titlu cu Clujana si cu Olimpia. Meciul din UEFA Womens Cup cu UMEA”, isi aminteste clujeanul. Totusi, Albon are si un regret: finala Cupei Romaniei pierduta cu Clujana, in 2007.

Palmares

– 7 titluri la senioare; 2 titluri la junioare; 5 Cupe ale Romaniei; 7 turnee internationale castigate
– 4 participari in Turul de Elita a Campionatului European cu Nationala U19
– 6 participari in UEFA Women’s Cup cu CFF Clujana (cea mai buna performanta: accederea in Turul II, in primele 16 echipe ale Europei)
– 1 calificare in Turul I al Champions League cu Olimpia Cluj

Sursa: citynews.ro

Acest articol a fost publicat în CFF Olimpia Cluj și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s