Regal de fotbal feminin la Arad

Prim divizionarele feminine de fotbal UTA – Tânăra Doamnă şi CFR Timişoara s-au înfruntat într-un meci amical disputat pe stadionul UTA.
Victoria a revenit fetelor de pe Bega, care s-au impus cu 6-2, după ce la pauză a fost 1-1. Pentru utiste au marcat Mladin şi Pleş. Colege de serie în prima ligă, cele două formaţii se pregătesc pentru startul de campionat, programat la începutul lunii septembrie. „Suntem încă la început de drum, mai avem mult de lucru. Lotul mai poate suferi modificări, iar cred că odată cu trecerea timpului vom progresa şi vom face faţă în Divizia A. A fost primul meci pe teren mare pentru noi şi nu ne-am mişcat chiar rău”, spune antrenorul Gigi Cameniţă. Şi directorul sportiv Ioan Hamza este încrezător în noua echipă a Aradului, care are nevoie de timp pentru a acumula experienţă şi a se închega: „Ne pro­punem pentru moment să existăm şi să rezistăm la acest nivel. Avem 20 de jucătoare în lot, dintre care unele sunt mai avansate, pentru că se pregătesc din martie, iar altele începătoare. Avem o serie puternică, din care face parte şi campioana României, iar dacă ne vom clasa în primele patru, adică în play-off, va fi foarte bine. Dacă nu o vom face, nu este nicio problemă. Singurele bătăi de cap ne dau banii, pentru că trebuie să rezistăm financiar.” Liderele echipei arădene sunt Florica Lihet, Nicoleta Pârv şi Sorina Anuţescu, jucătoare de bază ale UTA-ei.
România a învins Ungaria, în pregătirile preliminariilor Euro 2013
În altă ordine de idei, reprezentativele feminine de fotbal ale României şi Ungariei s-au înfruntat într-un amical disputat pe stadionul UTA. Victoria a revenit „tricolorelor”, care s-au impus după un meci spectaculos cu 4-2. Cele două selecţionate se vor întâlni şi joi de la ora 11:00, la Pecica, în meciul revanşă. România se pregăteşte de preliminariile Campionatului European din 2013, care vor debuta pe 17 septembrie. „Vrem să vedem toate fetele în această dublă amicală cu Ungaria şi să ne facem o ultimă impresie înaintea preliminariilor Campionatului European. Avem o ge­neraţie bună şi echilibrată, dar sorţii nu au fost prea îngăduitori cu noi. Avem o grupă imposibilă în preliminarii, cu Germania, Spania, Elveţia, Kazakhstan şi Turcia, iar o clasare pe podium ar fi o performanţă. Cred că şi în vest sunt jucătoare talentate iar pe viitor sunt sigur că Aradul şi Timişoara vor avea fete în toate cele trei loturi naţionale”, ne-a declarat antrenorul Naţionalei României, Mirel Albon. La naţională a fost deja convocată şi o jucătoare din judeţul Arad, şi anume junioara Adina Giurgiu, originară din Sântana. În atenţia staff-ului tehnic sunt şi alte câteva jucătoare din zona de vest.

Sursa: glsa.ro

Acest articol a fost publicat în CFR Timisoara, UTA și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s