Olimpia Cluj, campioana de toamnă în fotbalul feminin românesc

Olimpia Cluj a cîştigat derby-ul campionatului cu FCM Tg. Mureş, scor 4-2, şi titlul neoficial de campioană de toamnă.  Contînd pentru etapa a 12-a, partida s-a disputat pe terenul „Transil” şi a fost echilibrată doar pînă la un punct. Cosmina Duşa, golgetera campionatului, şi Alexandra Lunca au reuşit cîte o „dublă”, în minutele 42 şi 73, respectiv 68 şi 70. Onoarea gazdelor a fost salvată de Sarosi şi Miklos, care au punctat tîrziu, în minutele 75 şi 78, cînd „zarurile erau deja aruncate”. „Olimpia s-a pregătit exemplar pentru acest meci. Din punctul meu de vedere am dovedit că sîntem o forţă, un grup unit şi aşa vom fi şi în retur” a declarat vice-preşedintele clubului clujean, domnul Alin Cioban. Olimpia, antrenor Iulian Szekely, a evoluat în formula: Boandă – Giurgiu (80 Pocol), Corduneanu, Ficzay, Gurz – Cosma, Vătafu, Bortan, Sîrghe – Lunca (78 Batea), Duşa.  Clujencele i-au dedicat victoria celui mai nou membru al familiei Albon, Emila Maria, o superbă fetiţă care s-a născut chiar în ziua partidei. Pentru cei care nu ştiu, Mirel Albon este managerul echipei Olimpia şi cel care stă la baza succeselor realizate atît de Clujana, cît şi de naţionala României de fotbal feminin. În ultima etapă a turului, Olimpia Cluj va evolua pe teren propriu cu FC „Nicolae Dobrin”, partida fiind programată duminică, 5 decembrie, de la ora 11, în Someşeni. După meciul de la Tg. Mureş, Olimpia a rămas singura echipă din campionat fără înfrîngere, clujencele avînd victorii pe linie, 11 la număr, 33 de puncte şi un golaveraj neobişnuit, 119-5.

Sursa: ziarulfaclia.ro

Acest articol a fost publicat în CFF Olimpia Cluj, FCM Targu Mures, Liga I feminin și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s