Din pasiune, 14 fete au lăsat tocurile pentru crampoanele de fotbal

Ioana Golea, arbitru de fotbal la 17 ani, şi-a convins colegele şi profesorii de la LPS să înfiinţeze singura echipă feminină din sud-estul ţării. Nouă fete de la Liceul cu Program Sportiv Buzău, împreună cu cinci brăilence înnebunite după fotbal, vor să-şi înscrie echipa în prima ligă cât mai curând.

Sunt frumoase, ambiţioase şi au o pasiune ieşită din comună pentru sportul rege. Este povestea a 14 tinere care şi-au propus un obiectiv foarte ambiţios, de a face senzaţie pe stadionul din Crâng cu propria formaţie de fotbal.

Pentru a se prezenta aşa cum se cuvine la primul antrenament, fetele de liceu au renunţat la farduri şi pantofii cu toc şi s-au echipat ca la carte, cu tricouri, şorturi şi crampoane.

Ideea ca şi sexul frumos are ceva de spus pe terenul de fotbal aparţine Ioanei Golea, care la numai 17 ani a reuşit să intre, anul trecut, în circuitul arbitrilor buzoieni, ca asistent la partidele băieţilor din liga a IV-a.

„Mi-am dorit să avem şi noi buzoienii o echipă de fete, aşa cum vedem că există de ceva timp în câteva oraşe mai mari. De mică mi-am dorit să joc fotbal după ce am asistat la partidele disputate de tatăl meu, care a fost mijlocaş la formaţia Petrolul Berca. Acum visul meu este pe cale să devină realitate”, spune Ioana Golea.

Fetele nu au pornit la acest drum de capul lor. Fotbalistele sunt conştiente că nu pot reuşi în acest sport fără ajutorul unui specialist şi de aceea au căutat antrenor la echipă un profesor licenţiat în fotbal şi l-au convins pe Marius Musceleanu să creadă în proiectul lor.

„M-au rugat să le antrenez şi am acceptat cu plăcere. Ca să testez nivelul lor şi să mai atragem şi alte fete talentate, voi organiza un meci amical cu o echipă din liga întâi feminină pe stadionul Gloria, în deschiderea unui meci din campionat al Victoriei Brăneşti. Oricum, ideea lor de a înfiinţa o echipă de fotbal vine într-un moment favorabil, când federaţia vrea să devolte şi ramura feminină”, mărturiseşte antrenorul Marius Musceleanu.

Fac naveta, din Brăila

Iniţiativa elevelor buzoiene a a a juns la urechilor câtorva fete din judeţul Brăila, care spun că sunt dispuse să facă naveta în numele devotamentului pentru fotbal.

„Am aflat că la Buzău se înfiinţează o echipă de fotbal feminin şi n-am vrut să ratez ocazia de a evolua şi eu aici. Fac naveta, pentru că acasă, la Brăila, nu există încă o astfel de echipă. Nu mă simt stingheră, pentru că mai vin cu alte patru fete care vor să joace fotbal la Buzău”, a spus Oana Dragu, de 18 ani, elevă la un colegiu din Brăila.

Sursa: adevarul.ro

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Din pasiune, 14 fete au lăsat tocurile pentru crampoanele de fotbal

  1. ivan nicolae spune:

    Succes fetelor.
    CS Brazi -Prahova
    Putem organiza un meci de antrenament,in functie de programul ligii A.

  2. Oana Dragu spune:

    pfff.mi-au greșit numele😦

  3. Oana Dragu spune:

    Mersi! Ma simt mai bine😀

  4. Ioana Golea spune:

    oricand puteti dumneavoastra stiti din ce am vorbit cu domnul profesor dansul dorea in deschidere unui meci de divizi unde se mai aduna lumea,stiti ca a venit odata o propunere din partea unei jucatoare,eu o facusem

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s