România, pe penultimul loc în grupă

Învinse de Ucraina, scor 1-3, româncele vor să bată mîine Ungaria şi să încheie, cît de cît cu fruntea sus, preliminariile CM de fotbal feminin.
Naţionala de fotbal feminin a României a fost învinsă de formaţia Ucrainei, cu scorul de 3-1 (1-0), în penultimul meci din preliminariile Cupei Mondiale din 2011, disputat, sîmbătă, la Cernigov. Pentru gazde au marcat Apanaşcenko (’24, ’66) şi Boicenko (’49), golul echipei noastre fiind reuşit de Cosmina Duşa (’56), componentă a noii echipe clujene de fotbal feminin, Olimpia.
Echipa României, antrenată de Maria Delicoiu şi Mirel Albon, managerul echipei Olimpia Cluj, a evoluat în alcătuirea: Mirela Ganea – Corina Olar, Monika Sinka, Teodora Drăgoescu, Maria Ficzai (’46 Zsuzsanna Sinka), Olivia Oprea (’88 Ioana Bortan) – Alexandra Iuşan ’68 Ştefania Vătafu), Raluca Sîrghe, Florentina Spînu – Andreea Laiu, Cosmina Duşa.
De remarcat că în afară de surorile Sinka de la FCM Tg. Mureş şi Olivia Oprea, care joacă în Grecia, restul fetelor din echipa României au jucat la Clujana, fosta campioană a României. De fapt, două jucătoare, Ficzay şi Vătafu mai fac parte din echipa Clujana. Ganea, Olar, Drăgoescu, Iuşan, Spînu şi Laiu joacă în Cipru la Apollon Limassol, iar Sîrghe şi Duşa au revenit în această vară de la Volos (Grecia), la nou înfiinţata formaţie, Olimpia Cluj.
România va juca mîine, la Mogoşoaia, cu Ungaria, ultimul meci din preliminariile CM 2011, dar indiferent de rezultat, naţionala noastră va rămîne pe locul 4 în grupa a IV-a a preliminariilor. În clasamentul la zi, pe primul loc se află Polonia, cu 16 puncte, urmată de Ucraina – 14 puncte, Ungaria – 12 puncte, România – 8 puncte, Bosnia – nici un punct.

Sursa: ziarulfaclia.ro

Acest articol a fost publicat în Echipa nationala și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s