Naţionala feminină de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2011

Deşi este slab mediatizat, fotbalul feminin de la noi pare să fie încă în faza de pionierat, graţie rezultatelor din ultimele zile. Astfel, ieri, „tricolorele“ au pus punct campaniei de calificare la Cupa Mondială de Fotbal Feminin, care se va desfăşura anul viitor în Germania. În acest sens, elevele antrenorilor Maria Delicoiu şi Mirel Albon au avut un parcurs modest în grupa a 4-a preliminară, înaintea ultimului joc de astăzi (CNF Mogoşoaia, cu Ungaria) ocupând locul 4, pe care, indiferent de rezultat, vor şi încheia campania de calificare. În fapt, era greu de crezut că se putea întâmpla vreo minune, ţinând cont de greutatea adversarelor, în acest sens clasamentul fiind dovada: pe primul loc Polonia – 16 puncte, pe doi Ucraina cu 14 puncte, pe trei Ungaria cu 12 puncte şi pe patru echipa noastră cu numai 8 puncte. Se califică în play-off doar prima clasată, care se va decide în urma confruntării directe dintre Polonia şi Ucraina, după ce ieri România a fost învinsă cu 3-1 în deplasare de Ucraina. Resemnare, dulce resemnare! În fapt, fotbalul feminin din România trăieşte la limita subzistenţei. În acest moment sunt în jur de 300 de fotbaliste în toată ţara, iar Divizia A are 12 echipe susţinute în mare parte de federaţie, care plăteşte transportul şi cazarea pentru fiecare echipă la meciurile din deplasare. „Fotbalul feminin, un sport în care se joacă pentru masă şi casă. Fotbalistele din România joacă doar de plăcere“, declara Maria Delicoiu, fosta antrenoare a naţionalei feminine a României. Potrivit acesteia – „pentru că despre bani nici nu se pune problema“. „Suntem vai de mama noastră. Nu avem sponsori, nu avem bani, nimic. Cel mai mult ne ajută federaţia, care plăteşte transportul şi cazarea pentru echipele care joacă în deplasare. În momentul acesta trăim cu ajutorul federaţiei. Fotbalistele din prima ligă de la noi abia dacă au salarii de trei milioane de lei pe lună, iar cu banii ăştia nu ai cum trăi. Nicio jucătoare din România nu trăieşte doar din fotbal“, conchidea Delicoiu.

Sursa: curentul.ro

Acest articol a fost publicat în Echipa nationala și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s